DIRECȚIA MEDICALĂ a Ministerului Apărării Naționale

Mesajul Șefului statului major al apărării, cu prilejul Zilei Medicinei Militare
17.09.2019


   Anul acesta, pe 21 august, medicii militari sărbătoresc  157 de ani de la înființarea, prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a Corpului Ofițerilor Sanitari ai Armatei, atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor armatei. Profesie care se desfășoară sub un dublu legământ - jurământul lui Hipocrate și Jurământul Militar - medicina militară a evoluat continuu în acord cu nevoile armatei, ajungând ca astăzi să fie principalul actor al asigurării asistenței medicale de specialitate, atât la pace, cât și în situații de criză sau război, pentru personalul militar, civil și membrii familiilor acestora, precum și pentru răniții din teatrele de operații, militarii în rezervă și retragere. Participările personalului medico-sanitar militar românesc la misiunile de asistență umanitară și suport medical al misiunilor din Afganistan, Albania, Angola, Balcanii de Vest, Irak, executate sub egida ONU, NATO sau UE, au demonstrat profesionalismul, deschiderea la nou, pasiunea, perseverența și dăruirea acestora și capacitatea de cooperare cu structurile multinaționale similare în soluționarea problemelor de specialitate.
       Dragi camarazi din sistemul medical militar, v-ați ales o profesie nobilă și în același timp foarte grea, care implică atât știința și arta de a îngriji, cu o înaltă conduită morală, deontologică și profesională, dar și un legământ sacru de apărare a țării și a poporului, chiar și cu prețul vieții. Medicina militară înseamnă dedicare și sacrificiu!
       Formarea personalului medical este un proces lung, laborios și foarte greu. Niciodată nu poți spune că ai ajuns la limita performanței. Mereu ai de învățat, mereu trebuie să te perfecționezi, să fii la curent cu ultimele noutăți, să progresezi. Dezvoltarea componentei medicale operaționale, atât de necesară provocărilor, cazuisticii și patologiei specifice confruntărilor militare, trebuie continuată pentru a fii în măsură să răspundem „Prezent!”, la orice oră din zi și din noapte, la orice misiune ce ne va fi încredințată. În mâinile dumneavoastră stau viețile noastre și este nevoie să continuați să vă pregătiți, să fiți mereu receptivi la cele mai recente cercetări în domeniul medical și, foarte important, să inovați în acest domeniu, pentru că medicii români sunt printre cei mai apreciați din întreaga lume.
    Cu prilejul Zilei Medicinei Militare, felicit întregul personal medical activ, înrezervă și în retragere, pentru eforturile depuse și vă adresez sincere urări de sănătate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră.
      La mulți ani!