Evitați deplasările în spații deschise și expunerea la frig în această perioadă

 

Evitați deplasările în spații deschise și expunerea la frig în această perioadă

Publicat de dmadmin, Joi, 7.01.2016, 09:01

Joi, 7 Ianuarie, 2016

 

Ministerul Sănătății (MS) recomandă populației ca în zilele cu temperaturi extrem de scăzute să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății remis luni AGERPRES, în cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecție adecvate — căciuli, mănuși etc. Trebuie evitată expunerea prelungită a mâinilor și picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea medicului.

Specialiștii de sănătate publică din Ministerul Sănătății recomandă ca persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi scăzute.

Sunt indicate consumul de alimente bogate în proteine și grăsimi nesaturate, fructe, legume și evitarea băuturilor alcoolice, precizează sursa citată.

Potrivit MS, în această perioadă, trebuie să se acorde o atenție specială copiilor — aceștia nu trebuie lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportați pe distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător.

De asemenea, locuințele și spațiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător și trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon.

MS a reluat atenționarea către direcțiile de Sănătate Publică județene și a Municipiului București pentru a lua toate măsurile care se impun la nivelul unităților sanitare, astfel încât acestea să poată primi, tria și interna un număr mai mare de pacienți, pe perioada vizată. De asemenea, MS a solicitat Direcțiilor de Sănătate Publica să verifice stocurile de medicamente necesare pentru tratamentul pacienților afectați de temperaturile scăzute din această perioadă.

Serviciile de ambulantă județene au fost avertizate să suplimenteze numărul de echipaje și să doteze corespunzător mașinile de intervenție, în funcție de necesitățile din teren.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Ștefănescu, editor: Florin Marin)

Top