Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Aristide Serfioti" Galaţi

www.smugalati.ro

Indiscutabil că numeroasele conflicte armate din zona oraşului nostru între cele două imperii vecine nouă, Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist nu se puteau desfăşura fără existenţa unor spitalele de campanie. Există dovezi scrise că astfel de aşezăminte au funcţionat în oraşul Galaţi la începutul secolului al XIX–lea şi că ele au aparţinut armatelor ruseşti.

Istoria oficială a Spitalului Militar din Galaţi începe cu anul 1831 când medicul şef al oştirii Moldovei, doctorul Iacob Czihak mută în casele unui negustor local 15 paturi, din structura Spitalului Militar din Iaşi.

Iacob Czihak s-a născut în Bavaria, la Aschaffenburg, în anul 1800 şi a urmat medicina la Heidelberg. În 1825 vine în Moldova la Iaşi unde devine un medic cunoscut şi apreciat. În 1833 fondează la Iaşi Societatea de istorie naturală şi medicină, care cuprindea 11 doctori de medicină, 5 spiţeri şi 7 alte personalităţi, fiind prima societate ştiinţifică din Balcani. În 1834 deschide primul muzeu de ştiinţe naturale din Iaşi, iar 1837 scrie primul tratat de "Istorie Naturală" în limba româna. Apreciat de domnitorul Moldovei, este numit medic şef al oştirii, calitate în care se va ocupa de înfiinţarea serviciilor medicale militare din Moldova în 1830.

În calitatea sa de medic şef al armatei a transferat de la Roman, la spitalul Militar din Galaţi, pe doctorul August Abegg, un medic foarte experimentat, care slujise în armata polonă şi pe chirurgul H. Doerr. Atenţia sa pentru oraşul moldovean de la Dunăre, nu va fi uitată de gălăţeni, care-l primesc peste decenii în triumf în oraş, după o absenţă din ţară de mai mulţi ani. 

Nepotul său, doctorul Heinrich Czihak, absolvent al facultăţii de medicină din Viena, va funcţiona ca medic la Spitalul Militar până în 1853, când în Spitalul Militar Galaţi îşi face apariţia doctorul Aristide Serfioti, absolvent de medicină la Munchen, care va lucra în acest spital până în anul 1870. A urcat treptat toate gradele ierarhiei militare, până la gradul de colonel. În acelaşi timp a desfăşurat activităţi în cadrul Spitalului Epitropiei Sf. Spiridon din Galaţi şi ca medic al Consiliului de Igienă şi Salubritate al oraşului Galaţi, implicat în sănatea publică. Pentru meritele sale deosebite a primit numeroase medalii şi ordine cum ar fi "Steaua României şi Coroana României".

Evenimente Arhiva

Congresul Comitetului Balcanic de Medicină Militară

Anul acesta, Congresul Comitetului Balcanic de Medicină Militară (BMMC), manifestare științifică aflată la cea de-a XXIII-a ediție, a avut loc, în perioada 11-14 mai, în Antalya, Turcia.

Conferință cu tema Calitatea serviciilor de sănătate în sistemul medical militar

În perioada 22-24 martie, la Iași a avut loc conferința cu tema Calitatea serviciilor de sănătate în sistemul medical militar, în organizarea Direcției medicale din Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat instituțional cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și cu sprijinul Spitalului Clinic Militar de Urgență Dr. Iacob Czihac din Iași.

Autoevaluarea stării Direcției medicale pe anul 2017

Direcția medicală a desfăşurat vineri, 02 februarie a.c., activitatea de Autoevaluare a stării Direcției medicale pentru anul 2017, la Palatul Cercului Militar Național.
Comunicate de presa Arhiva

Top