REPERE ISTORICE ALE SERVICIULUI MEDICAL MILITAR
Prin Înaltul Decret Domnesc nr. 4629/21.08.1862, semnat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost instituit Corpul ofițerilor sanitari ai armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român. S-a constituit astfel, cu începere din anul 1862, un organism specializat menit să asigure păstrarea sănătății efectivelor armatei române.
Încă de la începuturile ei, medicina militară a beneficiat de profesionalismul și calitățile generalului de divizie medic dr. Carol Davila adus în țară de Domnitorul Gheorghe Bibescu în anul 1852, care avea o împătrită responsabilitate: inspector general al serviciului sanitar al armatei, director al Școlii de Medicină (întemeietorul învățământului medico-militar și medical superior din țara noastră), inspector al administrației centrale sanitare și efor al spitalelor.
Elaborarea “Instrucțiunilor pentru funcționarea ambulanțelor” și “Deciziei relative la serviciul ambulanțelor în armată”, precum și promulgarea prin Înaltul Decret nr. 1125/15.04.1882 a „Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei” au creat cadrul legislativ de funcționare a serviciului sanitar militar, condus de o direcție proprie în cadrul Ministerului de Război.
Secolul XIX poate fi considerat, în spațiul românesc, secolul romantismului patriotic. Orice activitate desfășurată trebuia să se reflecte în propășirea țării. Pentru asigurarea asistenței medicale, a organizării zonelor de carantină de-a lungul granițelor, au fost aduși medici din străinătate. Dar și români au luat calea străinătății să se instruiască. În combaterea ciumei din 1813 este consemnată participarea dr. Johann Georg Andreas Grünau, pe care îl regăsim și în octombrie 1831 luptând împotriva epidemiei de holeră. De această dată, din personalul medical angrenat face parte, printre alții, și dr. Ștefan Episcopescu.
Anul 1853 este esențial, prin venirea dr. CAROL DAVILA, pentru medicina românească și mai ales pentru medicina militară. Profesionist, organizator, inițiator, într-un timp relativ scurt a sistematizat și organizat asistența medicală, a organizat învățământul medical în etape succesive pornind de la Școala de mică chirurgie de la Spitalul Oștirii „Mihai Vodă” până la înființarea Facultății de Medicină, a înființat secția de medicină veterinară, serviciul de ambulanță. A gestionat epidemii de holeră, dezinterie, tuberculoză, febră tifoidă.
1877-1878 este perioada în care țara luptă pentru Independența sa iar medicina dă „proba de foc” a câmpului de luptă. Cu dotare minimă trebuie să fie salvate vieți, să se prevină epidemiile. Sunt organizate trenuri sanitare, se stabilesc etape sanitare, sunt create servicii de ambulanță, spitale militare suplimentare. Geniul organizatoric al lui Carol Davila folosește principiul legăturii serviciului sanitar cu comandamentele prin organe de coordonare-servicii de stat major.
În războiul dintre Turcia și Serbia, prin Crucea Roșie Română, Carol Davila a trimis în Serbia o formațiune de ambulanță organizată cu personal medical militar care a participat pe toată perioada conflictului.
Carol Davila, în timpul Războiului de Independență a folosit, pentru a face față nevoilor luptei, elevi ai Școlii de Felceri de pe lângă Spitalul „ Mihai Vodă” și studenți ai Facultății de Medicină, acceptând și studenți civili pe bază de voluntariat.
În 1934 studenți ai Institutului Sanitar Militar au participat organizat la stingerea epidemiei de tifos exantematic din Basarabia.
1900 este anul înființării Societății Științifice a Corpului Sanitar Militar Român și a Revistei Sanitare Militare.
În iulie 1921, are loc primul Congres de Medicină și Farmacie Militare la Bruxelles, la care România participă cu un raport asupra organizării Serviciului Militar și a legăturii sale cu Crucea Roșie.
EVOLUȚIA SISTEMULUI MEDICAL MILITAR
- 6 iunie 1830 - Comitetul doftoricesc coordona atât activitatea serviciului sanitar civil cât și pe cea a serviciului sanitar militar, împreună cu Consiliul medical al țării;
- 1845 - Serviciul Sanitar Ostășesc (la conducere în Muntenia Johann Nepomuk Meyer, în Moldova Iacob Czihak, Cristian Stanislau);
- 1857 - Serviciul Sanitar Militar (la conducere avea un Inspector General, G-ral. Prof. Carol Davila);
- 1860 - Serviciul Sanitar Militar se subordonează numai autorității militare;
- 21 aug 1862 - Înaltul Decret Domnesc nr. 4629/21.08.1862, semnat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost instituit Corpul ofițerilor sanitari ai armatei, document considerat „actul de naștere” al medicinei militare românești;
- 1883 - Secțiunea Sanitară;
- 1889 - Direcția a IX-a sanitară la conducerea căreia se afla un medic, inspector general, cu titlul de Șef al serviciului sanitar al armatei și un medic inspector, general de brigadă;
- 1892 - Direcția a VI-a sanitară;
- 1922 - Inspectoratul General Sanitar al Armatei;
- 1936 - Direcția sanitară;
- Iunie 1900 ia ființă Societatea științifică a Corpului Sanitar Militar Român;
- 15-20 iulie 1921 are loc primul Congres Internațional de Medicină și Farmacie Militară (Bruxelles);
- 1939 - Inspectoratul General al Serviciului Sanitar Militar;
- 1941 - Inspectoratul General Sanitar;
- 1945 - Direcția Superioară Sanitară - Farmaceutică formată prin contopirea Inspectoratului general sanitar al trupelor de uscat cu Inspectoratul sanitar al aeronauticii și marinei;
- 1946 - Inspectoratul general sanitar al armatei;
- 1 iulie 1947 - Direcția sanitară farmaceutică;
- 1949 - Secretariatul general pentru înzestrarea și administrația armatei se reorganizează în Spatele Armatei, fără direcții, doar cu birouri și secții printre care și Secția sanitară și Secția veterinară;
- 15 iulie 1949 prin reorganizare, secțiile redevin Direcția Sanitară și Farmaceutică;
- 1971 Direcția sanitară și Farmaceutică ia denumirea de Direcția Medicală;
- 1990 - Inspectoratul General Medical;
- 1993 - Direcția Medicală;
- 1999 - Direcția Asistență Medicală;
- 2004 - Direcția Medicală.
